„Program de Grant – Școala de Vară pentru Activiști și Consilieri Școlari (CE și CME)”.
Pe 23 iunie 2026, la CRAT Bălți, în cadrul Programului „Bălți – Capitala Tineretului 2026”, a avut loc activitatea „Program de Grant – Școala de Vară pentru Activiști și Consilieri Școlari (CE și CME)”.
Evenimentul a debutat cu mesaje de salut din partea Nonnei Mihalcean, directoare CIDP ANIMA, a celui mai tânăr consilier municipal Petru-Pavel Balan, a Ludmilei Blaj, specialistă principală pe domeniul tineret din cadrul DÎTS Bălți și coordonatoare a Programului „Bălți – Capitala Tineretului 2026”, precum și a lui Dan Arnăut, șef al Direcției Servicii și Lucru de Tineret din cadrul Agenției Naționale pentru Tineret.
Pe parcursul zilei, tinerii au explorat exemple de bune practici, au discutat despre colaborarea cu administrația școlii și partenerii locali, au identificat resurse și soluții pentru îmbunătățirea spațiilor școlare și au aflat mai multe despre procesul de aplicare la Programul de Granturi pentru Tineri.
Sesiunile au fost bazate în mare parte pe lucru practic, comunicare și colaborare, iar implicarea activă a participanților a făcut ca orele petrecute împreună să treacă foarte repede.
Activitatea face parte din Programul Bălți – Capitala Tineretului 2026, implementat de AO CIDP ,,ANIMA”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bălți, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Tineret și susținut de Ministerul Educației și Cercetării.





















