1.000 de lei pentru pregătirea elevilor cu dizabilități – program municipal
În temeiul Deciziei Consiliului municipal Bălți nr. 3/10 din 03.04.2026 „Cu privire la aprobarea Mecanismului de oferire a ajutorului bănesc unic către 1 septembrie copiilor cu dizabilități din contul mijloacelor bugetului municipal pentru perioada 2026–2028”, familiile vor beneficia de un ajutor bănesc unic în valoare de 1.000 de lei, acordat pentru pregătirea copiilor pentru noul an de studii 2026–2027.
Cine poate beneficia de ajutor?
De acest suport pot beneficia familiile care au în întreținere copii încadrați într-un grad de dizabilitate (sever, accentuat sau mediu), cu condiția ca aceștia să fie înscriși și să frecventeze o instituție de învățământ primar, gimnazial sau liceal din municipiul Bălți.
Actele necesare (original și copie):
- actul de identitate valabil al reprezentantului legal;
- certificatul de naștere al copilului / buletinul de identitate / cartea de identitate, după caz;
- certificatul de dizabilitate al copilului, valabil la data depunerii cererii;
- decizia de tutelă/custodie, după caz.
Depunerea cererilor
📍 Locul depunerii: Ghișeul Unic al Serviciului Acte Permisive, etajul I, Primăria municipiului Bălți
🕘 Program de lucru:
- Luni–Vineri: 09:00–15:00
- Pauză: 12:00–13:00
📅 Perioada de depunere:
- iunie – august 2026
Informații suplimentare:
- ☎ Direcția Sănătate: (0231) 5-46-06
- ☎ Ghișeul Unic: (0231) 5-46-15












