Au avut loc consultări publice privind proiectul de decizie al Consiliului municipal Bălți „Cu privire la reglementarea circulației rutiere a mijloacelor de transport auto pentru mărfuri cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, cu excepția mijloacelor de transport public, pe raza municipiului Bălți”
✅ La Primăria municipiului Bălți au avut loc consultări publice privind proiectul de decizie al Consiliului municipal Bălți „Cu privire la reglementarea circulației rutiere a mijloacelor de transport auto pentru mărfuri cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, cu excepția mijloacelor de transport public, pe raza municipiului Bălți”.
🔷 În cadrul consultărilor au fost discutate măsurile de reglementare a circulației transportului greu în municipiul Bălți, introducerea permiselor speciale și achitarea taxelor pentru accesul pe teritoriul orașului a transportului de mare tonaj. Aceste măsuri vor contribui la îmbunătățirea organizării traficului, la reducerea aglomerației și la direcționarea fondurilor colectate spre reparația și întreținerea drumurilor. Participanții și-au exprimat opiniile și au făcut recomandări privind îmbunătățirea proiectului de decizie.
🔵 Primăria municipiului Bălți subliniază importanța opiniilor cetățenilor în procesul de luare a deciziilor constructive orientate spre dezvoltarea urbană.


















