Profesor – soarele care radiază căldura umană
Doamna Alexandra Doncilă, învățătoarea claselor primare a L. T. ”V. Alecsandri” din Bălți este percepută de către elevii clasei întâi drept un astfel de soare. Timp de aproape 50 de ani dumneaiei intra în clasă, privea în ochii copiilor, le învăța să scrie și să citească, să rezolve probleme, să scrie dictări și eseuri, insuflând copiilor o dragoste pentru pământul natal, punând fundamentul unei vieți adulte a omului cinstit, cunoscător, fidel și devotaț.
Astăzi, 1 octombrie 2019, urmând buna tradiție a Direcției Învățămînt, Tineret și Sport a primăriei municipiului Bălți și a Liceului Teoretic ”Vasile Alecsandri”, dna Alexandra Doncilă – veteranul activității pedagogice, – a fost felicitată de către dna Galina Blându, directorul adjunct pentru activitatea de învățământ, precum și de către elevii școlii primare. Cuvinte de recunoștință pentru primul lor învățător „mama de la școală” i-au fost adresate de absolvenții liceului, foști elevi ai dnei Alexandra Doncilă: „Vă mulțumim că ne-ați învățat nu numai primele litere și cifre, ci și cum să ne comportăm în viitor, pentru răbdare și munca deosebită, pentru că ne-ați explicat ce înseamnă „Cei șapte ani de acasă”. „Sunteți o sursă de cunoștințe și înțelepciune, bogăție spirituală și căldură, un adevărat sacrificiu de sine. Sunței un Învățător ce se scrie cu literă mare!”.
Sute, mii de elevi și-au lăsat luminițele nestinse în inima primei învățătoare Alexandra Doncilă. „Vă sunt recunoscătoare pentru că nu m-ați uitat și nu m-ați lăsat în umbră. Sunt recunoscătoare conducerii și colectivului Liceului Teoretic ”V. Alecsandri”, copiilor pe care le-am învățat, și care acum au devenit mult mai înalți decât mine, absolvenților care își aduc deja copiii lor la liceul nostru. Vă mulțumesc foarte mult pentru surpriză și urările voastre”, – i-a mulțumit colegilor cu lacrimi în ochi dna Alexandra Doncilă – veteranul muncii.
Fiecare persoană, find deja matură, își amintește de prima sa învățătoare. Micii elevi, pe care i-ați învățat, nu vă vor uita niciodată. Vă mulțumim pentru căldura și bunătatea pe care le-ați dăruit copiilor în decurs de 47 de ani.