08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Jubiliari de aur şi diamant serbaţi de Ziua Internaţională a Familiei

//
Comentariu0

Ziua Internaţională a Familiei se sărbătoreşte în ţara noastră din anul 1994. Prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova, 2019 este declarat în Moldova – Anul Familiei.

Ziua Familiei  sărbătorită în Bălţi

În municipiul Bălţi se serbează anual Ziua familiei, dragostei şi loialităţii, dedicată valorilor morale şi spirituale ale familiei. Specialiştii Direcţiei de Asistenşă Socială şi Protecţia Familiei contribuie la menţinerea şi păstrarea valorilor familiei, asigurarea asistenţei şi protejarea familiei. În planul evenimentelor dedicate sărbătorilor, este deosebit de emoționant evenimentul consacrat serbării cuplurilor care au trăit împreună timp de 50 și 60 de ani!

Ţinând cont de numeroasele probleme – sociale, economice şi demografice care afectează familiile, administraţia publică locală a trăit momente de evlavie şi, în acelaşi timp, de mare responsabilitate la organizarea celebrării cuplurilor longevive pentru aniversarea jubileului de 50 şi respectiv 60 de ani.

Astfel, la 15 mai 2019 la Primăria municipiului Bălți pentru felicitare şi înmânarea buchetelor de flori şi a cadourilor au fost invitate 15 cupluri longevive de aur şi 3 cupluri longevive de diamant.

Primarul municipiului Bălţi Nikolai Grigorişin s-a adresat către publicul invitat cu un mesaj de felicitare şi urări de sănătate, bucurie, viaţă de familie fericită în continuare, venind totodată cu promisiunea că administraţia publică locală va face tot posibilul pentru a le ajuta să trăiască mai bine şi să se simtă mai protejate. Sărbătoarea a avut loc într-o atmosferă foarte caldă, confortabilă şi festivă, ceea ce a făcut posibil ca persoanele vârstnice să simtă grija care le este oferită şi că mereu sunt apreciate şi nu sunt uitate.

Fiecare familie are povestea sa, dar pe toate le uneşte respectarea principiului pe care se bazează o familie trainică şi responsabilitatea pentru educaţia copiilor, care mai târziu devin membri vrednici ai societății.

Din povestirile dnei Gavriliuc Zinaida, care a venit la această sărbătoare fără să fie însoţită de soţul său Gavriliuc Ivan pe motiv de stare proastă a sănătății, căsnicia lor a durat 50 de ani. Căsătoria lor a fost înregistrată în 1968. Relaţiile de prietenie dintre viitorii soţi au început încă de pe banca şcolară, apoi au continuat în perioada studiilor la Institutul de Stat de Medicină. Ea a absolvit facultatea de farmacie, el – facultatea de stomatologie. Aşa şi continuă să păşească prin viaţă împreună.

Înţelegerea şi dragostea lor reciprocă, bunăvoinţa şi răbdarea au dat naştere altor generaţii. Fiul şi fiica la fel au obţinut studii superioare şi au întemeiat alte familii durabile. Zinaida şi Ivan se bucură de nepoţii lor adoraţi.

Destăinuind secretul bunăstării familiei sale dna Zinaida a spus că certurile şi neînţelegerile se mai întâmplă în viaţă, dar ea mereu a cedat soțului în momentul conflictului, în clipe de furie, dar după ce dînsul se liniştea, se apropia din nou de soţul ei şi încerca să-i explice unde nu a avut dreptate. Aşa se întâmpla şi atunci când ea nu a fost dreaptă. Principalul în familie este răbdarea şi respectul unuia faţă de celălalt. De-a lungul anilor iubirea se trece, dar rămân responsabilităţile, respectul şi ataşamentul.

Zinaida Gavriliuc şi-a exprimat recunoştinţa faţă de organizatori şi conducerea Primăriei pentru respectul şi grija manifestată faţă de familiile longevive, pentru urările de sănătate, bunăstare şi succese în toate intenţiile bune.

La încheierea conversaţiei noastre Zinaida Gavriliuc a exclamat o frază care a devenit o motivare fundamentală, o filozofie a acestei sărbători: „Viaţa este minunată chiar şi atunci când îmbătrînim cu trupul, sufletul şi inima rămânînd mereu tinere …”

Balan Elizaveta ne-a împărtăşit experienţa unei căsnicii lungi şi fericite de coabitare cu Balan Nikolai. Ea consideră că sunt longevive şi trainice acele familii, în care unul dintre parteneri este mai răbdător şi mai tolerant faţă de altul.

Ei şi-au înregistrat căsnicia în ziua cosmonauticii la 12 aprilie 1969 şi au trăit o jumătate de secol împreună în dragoste şi armonie. Au doi copii: o fiică și un fiu, 4 nepoți. Secretul fericirii în familie ea crede respectul şi plăcerea de a asculta unul de celălalt.

Ea şi soţul ei sunt fericiţi şi foarte bucuroşi că astăzi oamenii manifestă grija şi respectul lor pentru persoanele în vârstă şi în special pentru cei care au reuşit să-şi păstreze căsnicia penru mulți ani.

Familia lui Ivan şi Valeria Lopatinschi este o poveste complet diferită. Dna Valeria ne-a împărtăşit experienţa unei vieţi de familie fericită care a ajuns la serbarea nunţii de diamantaniversarea a 60 de ani de căsnicie.

Se pare că cheia succesului poate fi capacitatea de a gestiona econom gospodăria şi, totodată, de a avea un sentiment de dragoste, respect şi grijă unul pentru celălalt. Valeria Lopatinschi  a declarat că tânăra lor familie a reuşit să împartă veniturile obţinute în mod rezonabil şi raţional. Să ţină evidenţa fiecărui bănuţ. Acest lucru îl explică prin faptul că ambii soţi au avut salarii mici. Ca rezultat, disciplina financiară respectată a permis să-şi cumpere o maşină, care le-a oferit posibilitatea de a călători prin toată ţara şi de a se bucura, fiind pasionaţi de călătoriile acestea.

Doamna Anna Spînu ne-a spus că în 1968 s-a căsătorit cu Spinu Vasili. Au trăit împreună o viaţă lungă şi foarte frumoasă de 50 de ani. Au avut cinci copii, care au fost înconjuraţi de dragoste şi grijă. Au făcut tot posibilul să le asigure o bună educaţie.

Sentimentul de fericire nu le lasă şi astăzi, după atâţia ani! Secretul fericirii familiei Anna Spînu consideră persistenţa înţelepciunii, devotamentului şi a respectului reciproc.

Last updated: mai 17, 2019 at 5:20 am

Lasă un Răspuns