08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

S-a stins din viață distinsa doamnă Lidia Noroc-Pînzaru

//
Comentariu0

În dimineața zilei de 07 septembrie 2021, s-a stins din viață Lidia Noroc-Pînzaru – o doamnă de înaltă ținută profesională și morală, care timp mai mult de șase decenii a activat cu dedicație și pasiune pe tărâmul cultural-artistic.

Lidia Noroc-Pînzaru a fost o personalitate deosebită în viața teatrală și culturală a Bălțiului. S-a născut la 4 decembrie 1942 în satul Ustia, r-ul Glodeni. Între 1949-1959 a fost elevă la școala medie generală nr. 4 „Ion Creangă” din Bălți. În anul 1959 debutează pe scena Teatrului moldo-rus din Bălți în piesa „Jertfa” de G. Timofte, în rolul lui Ionică. Pe parcursul a 35 de ani a jucat cu dăruire și profesionalism în cele 70 de roluri și peste 1000 de reprezentații, cucerind inimile spectatorilor atât pe scena teatrului bălțean, cât și pe scenele altor localități din Moldova, România, Ucraina, etc. Pentru merite deosebite în promovarea și dezvoltarea artei teatrale, în 1981, i se conferă titlul de „Artistă emerită a RSSM”. Printre cele mai reprezentative roluri jucate pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” enumerăm: Odochia în spectacolul „Odochia” de I. Puiu; Ruxanda în „Despot Vodă” de V. Alecsandri, Mița în „De-ale carnavalului” de I. L. Caragiale, Luluța în „Chirița din provincie” de V. Alecsandri și alte roluri inedite.

Din anul 1961 devine membră a Uniunii oamenilor de teatru din Moldova; între 1975-1980 – membru al Consiliului artistic al teatrului. În anul 1986 este decorată cu „Insigna de onoare”.

Între anii 1990-1999 – șef al Direcției cultură din mun. Bălți; 1999-2003 – Șef al Direcției județene cultură din județul Bălți, 2003-2008 – specialist principal al Secției cultură din Primăria mun. Bălți; din 2008-2021 – muzeograf în Muzeul de Istorie și Etnografie mun. Bălți. Pentru merite deosebite este faptul că, în anul 1993 a fost decorată cu Medalia „Meritul Civic”.

Începând cu 2003 este președintele Consiliului ramural al sindicatului lucrătorilor din cultură din mun. Bălți.

După moartea soțului, regretatului regizor Anatol Pînzaru (1936 – 2007), a înființat Fundația „Anatol Pînzaru”, reușind să fondeze și premiul „Anatol Pînzaru” pe lângă Uniunea Teatrală din Republica Moldova.

Angajații domeniului cultură din mun. Bălți, precum și toți cei care au cunoscut-o pe distinsa doamnă, sunt profund îndurerați de plecarea în neființă a dnei Lidia Noroc-Pînzaru. Drum lin spre cer…

Last updated: septembrie 7, 2021 at 16:39 pm

Lasă un Răspuns