08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Mesaj de felicitare din partea conducerii Primăriei municipiului Bălți cu prilejul Zilei lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei

//
Comentariu0

Stimaţi lucrători din sfera protecţiei sociale a populaţiei, a devenit o frumoasă tradiţie de a consemna anual, în a treia duminică a lunii septembrie, sărbătoarea  profesională „Ziua lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei”.

Conducerea Primăriei municipiului Bălți Vă adresează cele mai sincere urări de sănătate, pace şi prosperitate tuturor angajaţilor din domeniu.

Vă exprimăm profunda recunoştinţă pentru dăruirea şi efortul depus în activitatea dumneavoastră, pentru competenţă profesională şi operativitate în ajutorarea persoanelor vulnerabile, pentru dragostea şi omenia, cu care contribuiţi la soluţionarea problemelor stringente ale celor defavorizaţi.

Apreciem înalt contribuția fiecărui angajat, admirăm valorile pe care le întruchipați, dedicâdu-vă exercitării uneia din cele mai nobile profesii – cea care are menirea să aducă o rază de lumină în casa fiecărei persoane ce necesită sprijin și ajutor.

Pentru toate acestea, pentru devotament și onestitate, pentru omenie și spiritul de sacrificiu, vă exprimăm gratitudinea și profunda recunoștință.

Vă dorim să vă înconjoare mereu dragostea apropiaţilor, respectul, fidelitatea colegilor şi recunoştinţa oamenilor, pentru binele cărora depuneţi atât de multe forţe sufleteşti.

 

Cu deosebită considerațiune,

 conducerea Primăriei mun. Bălți

Last updated: septembrie 20, 2021 at 15:39 pm

Lasă un Răspuns