08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Întîlnire de suflet între două generații

//
Comentariu0

La 6 noiembrie 2018, în incinta Căminului de Cultură „Veteranul” s-a desfăşurat o frumoasă întîlnire a tinerei generaţii cu veteranii muncii şi veteranii de război din mun. Bălţi. Vîrsta participanţilor la această solemnitate a variat între 13 şi 96 de ani. Tineretul studios, reprezentanţi ai LT „V.Alecsandri” conduşi de talentata profesoară, dna Elena Aidina au avut prilejul de a dialoga la egal cu un grup de veterani  ai războiului de pe Nistru, cu participanţii războiului din Afganistan şi desigur cu veteranii celui de-al Doilea Război Mondial.

Interesante, emotive şi pline de înţelepciune au fost evoluările în scenă a dlui Alexandru Gorb, preşedintele Organizaţiei veteranilor din mun. Bălţi, a veteranilor:dl G. Ivanov, dl Pavel Sîrbu, dl. Mura Andrei ş.a., care i-a îndemnat pe tinerii din mun. Bălţi să iubească viaţa şi s-o trăiască demn şi cu succes, să fie harnici, să-şi iubească ţara, neamul, să fie înţelepţi şi curajoşi şi multe alte sfaturi utile.

Activi, curioşi şi foarte ingenioşi s-au dovedit a fi şi elevii claselor a VI-XII-a de la LT „V.Alecsandri”. Ei au prezentat în scenă un mic concert şi au mulţumit persoanelor în etate pentru pacea ce domneşte în ţară, graţie eroizmului veteranilor de război, au adus plecăciuni pentru cei care au câştigat respectul prin muncă asiduă, pentru cei care şi-au îndeplinit rolul în viaţă şi şi-au realizat misiunea sa de OM, care au lăsat în urmă o lume mai bună, cei cărora nu le-a lipsit nicicând admiraţia pentru frumuseţea pământului, omenia, bunătatea şi dorinţa de a face viaţa mai bună. Iar formaţiile artistice ale Căminului de Cultură „Veteranul” au armonizat această întîlnire de suflet cu un splendid concert.

Last updated: noiembrie 9, 2018 at 17:54 pm

Lasă un Răspuns