08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Funcționarii publici de la primăria Bălți – participanți la un atelier despre transparența procesului decizional

//
Comentariu0

Transparența decizională și relația autorităților locale cu mass-media, acestea au fost principalele teme abordate în cadrul celor 21 de ateliere organizate de Asociația Nord Press Club”, timp de două luni, în mai multe centre raionale și primării din nordul țării, în cadrul proiectului „Media pentru Transparență”, finanțat de Ambasada SUA în Republica Moldova.

La ateliere au participat și funcționarii publici de la primăria municipiului Bălți care au ținut să menționeze că între autoritățile publice locale și mass-media, dar și cetățeni, trebuie să existe o comunicare „vie” și eficientă.

Irina Serdiuc, secretarul Consiliului municipal Bălți„Este o relație vie, o comunicare vie între mass-media și autoritatea publică locală. Astfel devenim mai prietenoși unul pentru altul. Primăria municipiului Bălți, deja 5 ani de zile este în topul celor mai transparente autorități publice locale. Noi de fiecare dată învățăm, dacă o să stăm de fiecare dată în găoacea noastră, noi o să avem viziunea noastră pe care nu o să o dezvoltăm, astfel noi avem posibilitatea să comunicăm, aflăm practici interesante de la alte persoane”.

Participanții au avut posibilitatea să cunoască practici bune de implementare și să adreseze întrebări.

Viorica Cemîrtan, șef adjunct Direcția managementul documentelor și relații cu publicul„Facem cunoștință cu practicile bune implementate de o administrație publică din centrul Republicii, care a dovedit o eficacitate. Luând în considerare faptul existenței în structura primăriei municipiului Bălți a unei structuri aparte, ce se ocupă de implementarea tuturor procedurilor de informare a populației, inclusiv prin intermediul mass-mediei, prin intermediul paginii web oficiale a primăriei și a rețelelor sociale”.

Ludmila Blaj, specialist principal Secția tineret, sport și relații cu publicul: „Transparența este un proces vizibil al activității instituției și un proces de consultare, cetățenii pot să vină și să-și exprime opinia. Importanța acestor instruiri este de a reaminti deja ceea ce cunoaștem, de a crea colaborări noi, de a deveni o primărie și mai transparentă decât am fost până în prezent”.

Funcționarilor publici le-au fost oferite informații și tehnici care au scopul de a îmbunătăți comunicarea cu cetățenii.

Leonid Boaghi, primarul satului Sireți, r. Strășeni„Am venit în calitate de facilitator pentru a reda mai multe teme ce ține de transparența în procesul decizional, relațiile cu mass-media și instrumente de comunicare eficientă cu locuitorii. Suntem funcționari din prima linie care ar trebui să vestim cel mai mult în această comunicare cu locuitorii și respectiv ca să investești în această comunicare cu locuitorii, trebuie să știi de unde să pornești, sau cum să faci mai bine acest lucru.

Proiectul „Media pentru Transparență” implementat de Asociația „Nord Press Club” se desfășoară în șase raioane din nordul țării și în municipiul Bălți.

Constantin Curca, director de proiect AO Nord Press Club”: „În cadrul proiectului „Media pentru Transparență”, AO „Nord Press Club” și-a propus să organizeze 21 de ateliere cu cele șapte APL-uri partenere ale proiectului. Au fost realizate atelierele cu funcționarii din cadrul primăriei municipiului Bălți. Țin să menționez că în cadrul atelierelor am avut un feedback foarte pozitiv din partea administrațiilor și participanților la ateliere. Despre necesitatea unor astfel de evenimente în cadrul cărora se face un schimb de experiențe de bune practici axate pe transparență între diverși actori și sperăm ca aceste ateliere să îmbunătățească procesul de transparență decizională la nivel local și regional”. 

Sursa: TVN.md

Foto: balti.md

 

Last updated: ianuarie 10, 2022 at 16:39 pm

Lasă un Răspuns