08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Evoluția situației epidemiologice, creșterea numărului de infectați în instituțiile de învățământ, activitatea grupurilor mobile și procesul de vaccinare a populației. Ședința grupului de lucru pentru elaborarea planului de răspuns și control al infecției COVID-19

//
Comentariu0

În data de 22 martie 2021 s-a desfășurat ședința grupului de lucru pentru elaborarea planului de răspuns și control al infecției COVID-19. Membrii grupului de lucru au remarcat cu regret creșterea numărului de cazuri pozitive. Situația este deosebit de alarmantă în instituțiile de educație timpurie, unde ritmul de creștere al infecției COVID – 19, în ultimele două săptămâni, a atins cifra de 16% (4 copii, 8 cadre didactice, 6 angajați din sfera administrativ-gospodărească și 7 grupe – cca 165 de copii, aflați în carantină). Ce ține de instituțiile de învățământ – 716 elevi, 3 cadre didactice și 1 tehnician au fost testați pozitiv cu COVID. O clasă este în carantină.

Direcția învățământ, tineret și sport a primăriei a realizat un sondaj, intervievându-i pe managerii instituțiilor de învățământ pe tema modelului procesului educațional. Dintre cele 24 de instituții intervievate, 14 au fost de acord cu forma combinată de educație, adoptată prin hotărârea nr. 22 din 15.03.2021.

Gimnaziile (nr. 10, 14, 19, 2 și nr. 7, unde nu este înregistrat niciun caz de infectare), școala primară nr. 21 (frecventată de 800 de elevi în 2 schimburi) și L.T. „Dimitrie Cantemir” (unde procesul educațional se desfășoară în două clădiri, este implicat în proiectul de eficiență energetică) propun să continuă procesul educațional cu prezență fizică 100% a elevilor.

Din partea conducerii DÎTS au parvenit următoarele propuneri către Comisia municipală extraordinară de sănătate publică mun. Bălți: să permită instituțiilor extrașcolare să activeze la distanță, iar sportiviilor cu calificare profesională înaltă, membrilor echipelor naționale a RM, să le permită desfășurarea procesului de instruire cu prezență fizică în conformitate cu cerințele punctului 8 din anexa la Hotărârea nr. 51 din 19 martie 2021 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP).

Reprezentantul Inspectoratului de poliție Bălți a venit cu propunerea de a limita activitatea magazinelor non-stop până la ora 22:00, precum și de a îndemna bisericile să petreacă slujbele în aer liber, ci nu în incinta bisericilor.

Angajații administrației publice locale vor activa de la distanță, din cauza creșterii numărului de angajați, testați pozitiv cu COVID-19 (numărul de cazuri pozitive reprezintă mai mult de 1% din numărul total de angajați).

Direcția generală de asistență socială și protecția familiei, împreună cu furnizorul serviciului de alimentare cu prânzuri pentru categoriile de cetățeni social-vulnerabile, va continua prestarea serviciului de alimentare cu mese calde, cu prezența fizică a beneficiarilor, în strictă conformitate cu normele igienico-sanitare.

Centrul mediciilor de familie colectează cererile pentru vaccinare din partea instituțiilor medicale. 700 de doze de vaccinuri vor fi distribuite, în funcție de cererile depuse, în rândul angajaților Centrului de transfuzie de sânge, Stației de asitență medicală urgentă „Nord”, Centrului sănătate publică și Centrului de hemodializă, Centrului medical „Magnific-Nord” și Centrului de Terapie Laser „Incomed”, Centrului stomatologic, precum și pentru angajații farmaciilor private care operează pe teritoriul mun. Bălți. Directorul CMF a menționat că vor fi create două echipe mobile pentru vaccinare, care se vor deplasa la centrele sus-menționate. El a mai menționat că banii donați de către Primarul de Bălți Renato Usatîi au fost alocați pentru amenajarea biroului de vaccinare în cadrul Centrului de Sănătate nr. 4. Un lucru important, remarcat de către Veaceslav Batîr, este faptul că niciun pacient nu va avea o consultare cu medicul de familie fără o programare prealabilă: „Medicii de familie vor primi doar pacienții, care prealabil s-au programat la registratură”.

Ca urmare a ședinței online a Comisiei municipale extraordinare de sănătate publică a fost adoptată hotărârea nr. 23 din 22 martie 2021.

Last updated: martie 23, 2021 at 17:41 pm

Lasă un Răspuns