08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Dl Igor Șeremet la instruirea „De la o idee de proiect la implementare”

//
Comentariu0

Municipiul Bălți a fost selectat să participe la instruirea „De la o idée de proiect la implementare”, organizată de către EUROCITIES și Convenția Primarilor pentru Climă și Energie, care s-a desfășurat la Bruxelles (Belgia), Biroul EUROCITIES (Rue Montoyer 21, Bruxelles), în perioada 28-29 noiembrie 2016, și, la care au participat orașe și metropole importante din Uniunea Europeană ca Barcelona, Milano, Vilnius, Manchester, Atena, etc.

Participarea a fost asigurata în mare parte grație echipei AO „Asstreia”.În cadrul instruirii au  luat parte și reprezentanți ai BEI, PACENation, BERD, băncilor comerciale internaționale, firmelor de consultanta în domeniul financiar-bancar.
sheremet-bruxelles-2

În acest context, viceprimarul mun. Bălți Dl Igor Șeremet a menționat: „Participanții, în special, reprezentanții instituțiilor vizate au împărtășit ce instrumente efective accesibile pentru APL există în atragerea fluxurilor financiare în vederea asigurării durabile a orașelor într-un pas contemporan. Printre altele, aceste mecanisme sunt realizabile și de către proiecte indespensabile pentru mun. Bălți – ESCO pentru izolarea termică a clădirilor, rețelelor, etc. În special, au fost puse în discuție posibilitatea realizarii proiectelor și mai complexe, care au fost prezentate, la începutul anului 2016 –  exemplu elocvent – proiectul Smart Cities!

Dl Igor Șeremet a reiterat: „Vom realiza totul cu o finalitate buna dacă fundamentul este pus din start corect și dacă locuitorii mun.Balti vor dori, cu adevărat, o schimbare frumoasa a orașului”.

Last updated: decembrie 22, 2016 at 2:53 am

Lasă un Răspuns