08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Consolidarea integrității la Bălți

//
Comentariu0

La solicitarea Primăriei municipiului Bălți pe 27.02.2020, între orele 10.00 – 12.00, în sala nr. 101, a demarat un seminar de instruire pentru conducătorii și funcționarii publici din primărie, managerii întreprinderilor municipale și ai instituțiilor publice din teritoriu, primăriilor satelor Sadovoe și Elizaveta.

Instruirea a fost desfășurată de către Ion Pruteanu, șef-interimar al Direcției generale prevenirea corupției din Centrul Național de Anticorupție și Viorel Sochirca, șef al Direcției evaluare, prevenire și implementare a politicilor din Autoritatea Națională de Integritate. Evenimentul a avut drept scop informarea pe larg a celor prezenți despre prevederile legale ale Legii integrității nr. 82/2017, ce țin de măsurile de asigurare a integrității instituționale, angajarea și promovarea agenților publici în bază de merit și integritate profesională, respectarea regimului juridic al incompatibilităților, respectarea regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale, respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, neadmiterea favoritizmului etc.

O altă temă, discutată profund în cadrul seminarului de instruire, a fost informarea subiecților declarării despre modul, corectitudinea și termenele de depunere a declarațiilor de avere și interese personale, sancțiunile prevăzute și consecințele nedepunerii declarației respective.

Last updated: februarie 27, 2020 at 18:01 pm

Lasă un Răspuns