08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

”Bună seara, gospodari” – ediția 2019. Festivalul municipal al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă

//
Comentariu0

La 19 decembrie 2019 în Centrul de Cultură și Tineret din Bălți a avut loc unul din cele mai frumoase și importante evenimente pentru copii – Festivalul municipal al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă cu genericul ”Bună seara, gospodari” – ediția 2019.

Chiar din primele clipe, în holul Palatului de Cultură ”Răut”, a dominat o forfotă mare. Toți copiii se pregăteau pentru apariția pe scenă, aranjându-și costumele, coafurile, repetau cuvintele, care urmau să fie rostite pe scenă, ba mai mult, se pregăteau din punc de vedere psihologic, încercând să-și stăpânească emoțiile care le copleșeau.

La acest Festival copiii au avut posibilitatea să demonstreze capacitățile sale, artistismul, dorința de a fi învingători și cei mai buni – competitivitatea în sensul bun al cuvântului. Anume aprecierea celei mai bune prestații a fost în grija juriului respectabil, care a fost prezentat publicului la deschiderea oficială a Festivalului.

Ceea ce s-a întâmlat pe scenă – a fost atât de impresionant, încât este aproape imposibil să exprimi în cuvinte toată magia sărbătorii, care a încălzit sufletele noastre însetate de bucurie, muzică, dans, umor, teatru, lăsând imaginația noastră să zboare prin universul frumuseței – a tot ce se numește tradiții și obiceiuri de iarnă.

Dar cunoaștem noi oare tradițiile și obiceiurile strămoșilor noștri? În această seară minunată de iarnă am fost invitați la spectacolul ”Bună seara, gospodari” de elevii școlilor, gimnaziilor și liceelor din municipiul Bălți pentru a savura din plin plăcerea și atmosfera de sărbătoare în ajunul sărbătorilor de iarnă.

Sala a fost arhiplină! Fiecare din spectatori au avut fericita ocazie să i se deschidă cortina spectaculoasă a colindelor, urăturilor, poveștilor populare din diferite colțișoare ale țării noastre, dar și din alte țări, unde se respectă tradițiile și obiceiurile vechi.

Copiii din diferite școli împreună cu pedagogii lor au depus maximum efort pentru ca toți cei prezenți la Festival să primească o satisfație majoră, să se bucure de luminițele ce au coborât la noi din ceruri pentru ca să fim luminați și cu toată lumea împăcați.

Primii au evoluat pe scenă elevii Liceului Teoretic ”L. Blaga”, care au avut în repertoriul său o Colindă-urare frumoasă, un joc zoomorfic și tradiționalul ”Căluțul”.

Prestația în scenă a Ansamblului Folcloric ”Doinița” și a Teatrului dramatic ”Baștina” a fost deosebită, dând dovadă de muncă și efortul înzecit depuse de copii și pedagogi pentru a prezenta cu mândrie liceul în care învață.

I-au bucurat pe spectatori și elevii Liceului Teoretic ”N. Gogol”, care au venit în scenă cu elemente inovative, prezentând un minispectacol – interpretarea povestirii unuia dintre clasicii literaturii ruse, scriitorului rus N. Gogol: ”Noaptea înainte de Crăciun”. În afară de aceasta copiii au dat dovadă de cunoașterea la perfecție a limbii germane, interpretând cântece și o scenetă în limba germană. În plus, au răsunat mai multe urături cu un rafinat simț al umorului.

Minispectacolul etnofolcloric ”Dor de datină srtrăbună”, interpretat cu măiestrie de elevii Liceului Teoretic ”M. Eminescu”, i-au imresionat pe spectatori, iar cântecele și dansurile executate de Colectivul Folcloric ”Cetinița” la un nivel înalt artistic au ”încins” scena! Spectatorii au simțit cu adevărat spiritul sărbătorilor de iarnă care domnea în această zi în sala Palatului de Cultură ”Răut” din Bălți. Portul popular viu colorat, în care au fost îmbrăcați copiii, atributele specifice obiceiurilor de iarnă subliniau încă o dată frumusețea oamenilor care locuiesc pe acest meleag, propagând cultura poporului moldav!

Prestație frumoasă, în costume autentice, au cucerit publicul cu cântece melodioase interpretate în limba ucraineană de Colectivul folcloric ”Весёлые украинцы” al Gimnaziului nr. 9 din Bălți. Repertoriul cu genericul: «Святой вечер» s-a axat pe cântecele tradiționale ucrainene care răsună în ajunul sărbătorilor de iarnă în țara vecină Ucraina. Interpretarea cu drag și suflet a cântecelor ucrainene de elevii din Moldova dă dovadă că poporul moldovean este pașnic și prietenos care dorește să fie și este în relații de prietenie cu țările vecine.

LT ”D. Cantemir” a evoluat cu repertoriul: ”Iată vine Anul Nou – Sărbătoare cu ecou…”. Colectivul folcloric ”Ангелы Рождества” (coriștii și ansamblul de dansuri) au răsfățat publicul cu prestația memorabilă, fiind rostită  ”cu suflet” urătura frumoasă de flăcăiii frumoși și voinici ca brazii. Foarte frumos a fost interpretat cântecul ”Florile dalbe”.

LT ”G. Coșbuc” a venit cu un repertoriu autentic cu genericul: ”Creștini, Crăciunul a sosit”. Copiii au interpretat mai multe cântece în limba ucraineană, îmbrăcați în costumația națională ucraineană. Ei au dat dovadă de cunoașterea nu doar a limbii ucrainene, ci și a tradițiilor și obiceiurilor religioase ucrainene, alintând publicul cu melodiile care ating cele mai ascunse coarde ale sufletului uman.

Pe scenă ” și-au arătat cea mai originală interpretare și artistismul elevii clasei a III-a ”A” a Școlii Primare ”Spiridon Vangheli” din Bălți. Copiii au ”ținut” publicul prin repertoriul: ”De sărbători”, incluzând în acesta și dansuri moderne, cântece și urături, o mică înscenare ”Capra”, sceneta ”Nașterea Domnului în Bethleem” etc. Reprezentativ a fost faptul că spectatorii nu au fost indiferenți la interpretarea scenetei ”Nașterea Domnului în Bethleem” și în semn de susținere au aprins lanternele telefoanelor mobile. În plus, copiii au semănat din belșug spectatorii din sală, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi ale băștinașilor noștri, dorindu-le sănătate și mult bine în anul care vine.

Elelvii Liceului Teoretic ”V. Lomonosov” au prezentat Teatralizarea ”Ivan Turbincă în ajunul sărbătorilor de iarnă” (Colectivul folcloric ”Brâuleț”). Aceasta a fost una din cele mai spectaculoase prezentări. Publicul din sală aplauda furtunos pentru prestația foarte reușită în scenă a copiilor.

LT Republican ”Ion Creangă” a evoluat cu mai multe colinde: ”Bună seara, gazdă-aleasă!”, ”Flori de sărbători”, ”Sfântă noapte de Crăciun” în interpretarea ansamblului vocal ”Doinița” al liceului. Foarte frumoasă prestație au avut-o elevele care au cântat la vioară. Copiii s-au remarcat printr-o interpretare inedită a textelor autentice.

Elevii Gimnaziului Nr.6 din Bălți au venit în scenă cu repertoriul: ”Colaj de colinde”. Aici am văzut și ”Capra”, și ”Căluții” care ne aminteau de tradițiile străbune ale poporului moldav. Copiii au avut o prestație deosebită în scenă, fiind aplaudați de spectatori.

O prestație memorabilă au avut elevii Liceului Teoretic ”A. Pușkin” din Bălți care au evoluat cu mai multe cântece și dansuri populare tradiționale pentru sărbătorile de iarnă din Moldova, având o ținută și vestimentație foarte frumoasă și viu colorată. Nu a lipsit și tradiționalul ”Căluț” împodobit cât se poate mai frumos de sărbătoare în ajunul Crăciunului.

Elevii Gimnaziului Nr. 7 din Bălți au interpretat cântece în limba rusă în semn de prietenie cu alte popoare. Colectivul folcloric ”Весёлая детвора” a recitat și a cântat colinzi ”Ай, заинька, ай, серенький…”, demonstrând o interpretare originală.

LT ”V. Alecsandri” s-a prezentat cu repertoriul: Minispectacol – obiceiuri și tradiții. Nu a lipsit nici tradiționala ”Capra”. Copiii i-au bucurat pe spectatori prin costumația în stil național, demonstrând și promovând portul popular și atributele specifice obiceiurilor și tradițiilor de iarnă.

Elevii Gimnaziului ”Al. I. Cuza” au venit pe scenă cu un Medalion de colinde și jocul Cocoșului în interpretarea colectivului folcloric ”Vlăstăreii” al gimnaziului. Copiii au demonstrat o bună pregătire prin interpretarea originală și neobișnuită a textelor proprii poporului nostru.

La hotarul între ani, după tradiție, oamenii își urează tot binele din lume. Așa au procedat și elevii Gimnaziului nr.3, care au pregătit pentru spectatori scenariul teatralizat de colinde și urături în interpretarea Colectivului folcloric ”Florile dalbe”, demonstrând cultura și ținuta scenică. Nu a lipsit și tradiționala ”Căpriță”.

O prestație neobișnuită au avut elevii L.T. ”M. Gorki”, prin demonstrarea elementelor inovative în dansul viscolului de iarnă interpretat de fetele îmbrăcate în alb (Colectivul folcloric ”Colindeț”). Au răsunat mai multe colinde și urături.

În continuare au evoluat elevii Gimnaziului nr.2 din Bălți. Colectivul folcloric ”Colinde” a interpretat ”Colinde de urare, de felicitare”, a dansat cu virtuozitate un dans țigănesc, răsfățând publicul cu mai milte obiceiuri și tradiții ale mai multor etnii care locuiesc în țara noastră, demonstrând  diversitatea celor mai autentice costume. La fel a fost prezentă și ”Capra”, scenetă, în care copiii și-au demonstrat talentul.

Cei mai rezistenți s-au dovedit a fi elevii Liceului Teoretic  ”V. Maiakovski”, care au evoluat pe scenă ultimii. Colectivul folcloric ”Datina” cu repertoriul: ”Deschide ușa, creștine!” a avut cea mai spectaculoasă prezentare.

Momentul de maximă încordare a evenimentului – Festivalul municipal al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă cu genericul ”Bună seara, gospodari”, ediția 2019 – a fost aprecierea de către juriul corect a meritelor și virtuozității copiilor în scenă, cu înmânarea ulterioară a diplomelor.

Astfel, la nominația ”Prestația memorabilă” au fost menționate:

  • Liceul Teoretic ” Cantemir”;
  • Liceul Teoretic ”A Pușkin

La nominația ”Cea mai originală interpretare” au fost menționate:

  • Școala primară ”Spiridon Vangheli”;
  • Gimnaziul nr. 7

La nominația ”Deosebită prestație în scenă” au fost menționate:

  • Liceul Teoretic ” Blaga”;
  • Gimnaziul nr. 6

La nominația ”Cele mai autentice costume” au fost menționate:

  • Gimnaziul nr. 9;
  • Gimnaziul nr. 2

La nominația ”Elemente inovative în regie” au fost menționate:

  • Liceul Teoretic ” Gogol”;
  • Liceul Teoretic ” Gorki

La nominația ”Cea mai spectaculoasă prezentare” au fost menționate:

  • Liceul Teoretic ” Lomonosov”;
  • Liceul Teoretic ” Maiakovski

La nominația ”Interpretare inedită a textelor autentice” au fost menționate:

  • Liceul Teoretic Republican ”Ion Creangă”;
  • Gimnaziul ”I. Cuza

La nominația ”Descoperirea” Festivalului” au fost menționate:

  • Liceul Teoretic ” Lomonosov”;

La nominația ”Propagarea portului popular și a atributelor specifice obiceiurilor de iarnă” au fost menționate:

  • Liceul Teoretic ” Eminescu”;
  • Liceul Teoretic ” Alecsandri

La nominația ”Autenticitatea repertoriului” au fost menționate:

  • Liceul Teoretic ” Coșbuc”;
  • Gimnaziul nr. 10

La nominația ”Cultura și ținuta scenică” au fost menționate:

  • Gimnaziul nr. 3

Momentul de surpriză pentru toți cei prezenți în sală au fost focurile de artificii, care au consolidat buna dispoziție și farmecul sărbătorilor de iarnă!

Last updated: decembrie 26, 2019 at 18:14 pm

Lasă un Răspuns