08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

UNICEF va fi lider pentru achiziția și furnizarea de vaccinuri COVID-19 în cea mai mare și mai rapidă operațiune de acest gen din lume

//
Comentariu0

UNICEF va colabora cu producătorii și partenerii la achiziționarea dozelor de vaccin, precum și la transportarea, logistica și depozitarea vaccinurilor COVID-19, în numele facilității globale COVAX

NEW YORK / COPENHAGA, 4 septembrie 2020 – UNICEF este lider în eforturile de procurare și furnizare a vaccinurilor COVID-19 în ceea ce ar putea fi cea mai mare și mai rapidă achiziție și furnizare de vaccinuri din lume, ca parte a planului global de vaccinare al COVID-19 Vaccine Global Access Facility (COVAX) condusă de Gavi, Vaccine Alliance.

UNICEF va întreprinde aceste eforturi în strânsă colaborare cu Gavi, CEPI, PAHO, Banca Mondială, Fundația Bill și Melinda Gates și alți parteneri. COVAX este deschis tuturor țărilor, pentru ca nicio țară să nu rămână fără acces la un viitor vaccin COVID-19.

„Acesta este un parteneriat practic între guverne, producători și parteneri multilaterali pentru a continua lupta împotriva COVID-19”, a declarat Henrietta Fore, directoarea executivă a UNICEF. „În căutările colective a unui vaccin, UNICEF valorifică punctele sale forte unice în furnizarea de vaccinuri pentru a se asigura că toate țările au acces sigur, rapid și echitabil la dozele inițiale atunci când acestea sunt disponibile.”

Ca răspuns la o cerere pentru exprimarea de interes, pe care UNICEF a emis-o în iunie în numele COVAX, 28 de producători cu unități de producție în 10 țări și-au împărtășit planurile anuale de producție pentru vaccinurile COVID-19 până în 2023. Conform calendarelor indicate de producători, durata de la dezvoltare la producție ar putea fi unul dintre cele mai rapide din istorie.

O evaluare a pieței UNICEF, dezvoltată prin compilarea informațiilor transmise de producătorii de vaccinuri împreună cu date disponibile publicului, a relevat că producătorii sunt dispuși să producă în mod colectiv cantități fără precedent de vaccinuri în următorii 1-2 ani. Cu toate acestea, producătorii au semnalat că investițiile pentru a sprijini o astfel de producție pe scară largă de doze ar depinde în mare măsură de faptul dacă studiile clinice au succes.

Această evaluare ilustrează, de asemenea, reacția producătorilor la proiectarea și obiectivele COVAX – un pilon cheie al inițiativei ACT-Accelerator, care este o nouă colaborare globală revoluționară pentru a accelera dezvoltarea și distribuția echitabilă a vaccinurilor, pentru a aborda pandemia COVID-19 în toate țările, indiferent de nivelul lor de dezvoltare.

Cadrul de alocare COVAX, care este în curs de dezvoltare de către Organizația Mondială a Sănătății, va ghida modul în care vor fi furnizate vaccinurile COVID-19. Se așteaptă ca alocările inițiale ale dozelor să fie la o scară, care ar permite țărilor să vaccineze lucrătorii medicali și sociali, urmate de tranșe ulterioare de doze de vaccin pentru a vaccina populația cu risc mare de a face forme grave de COVID-19.

Last updated: septembrie 4, 2020 at 18:08 pm

Lasă un Răspuns