09:00 - 17:00
(0 231) 54-614

Șomerii din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social sunt îndemnați să iasă în ajutor

//
Comentariu0

De nenumărate ori, șefii întreprinderilor municipale ridicau întrebarea referitor la insuficiența muncitorilor de rând în cadrul Î.M. „DRCD”, Î.M. „Amenajarea teritoriului și Spații Verzi” și Î.M. „GLC”. Astfel în cadrul volantei primăriei, din data de 05.07.2019, primarul municipiului Bălți, a menționat că sunt șomerii din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social, care ar putea să ofere o mână de ajutor gospod[riei municipale. Conform dispoziției primarului nr.176 din data de 19.07.2019, se prevede organizarea și realizarea activităților lunare în interes comunitar, de către șomerii din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social, înregistrate la Direcția ocuparea forței de muncă din municipiul Bălți, conform listelor prezentate lunar de către Direcția Asistență Socială si Protecția Familiei cu indicarea numărului de ore de activități de interes comunitar, care urmează să le presteze șomerul din familia respectivă. Astfel în dispoziția respectivă sunt menționate următoarele domenii de activități ce nu necesită calificare profesională:

*crearea zonelor verzi;

*plantarea puieților și alte lucrări de îngrijire a acestora;

*cosirea ierbii;

*activități de deszăpezire ;

*participarea la acțiunile de protecție a mediului înconjurător;

*amenajarea si curățarea teritoriilor de menire socială, culturală și sportivă din mun.;

*lucrări pentru întreținerea fondului locativ și a obiectelor de menire socială, culturală și sportivă, activități auxiliare la salubrizarea străzilor, parcurilor și a terenurilor aferente instituțiilor publice din mun. Bălți și instituțiilor  medicale;

*îngrijirea monumentelor, mormintelor, etc;

*activități auxiliare ce țin de amenajarea municipiului Bălți pentru sărbătorile oficiale.

 

Șomerii urmează a fi repartizați în următoarele întreprinderi municipale:

-Î.M. „DRCD”;

-Î.M. „Amenajarea teritoriului și Spații Verzi” ;

– Î.M. „GLC”;

– DÎTS;

– Instituții publice din sfera socială;

– Instituțiile de cultură.

 

 

 

Last updated: iulie 23, 2019 at 15:08 pm

Lasă un Răspuns