09:00 - 17:00
(0 231) 2-64-50

Primarul municipiului Bălți a cerut deschiderea unui dosar penal împotriva unui consilier din partea fracțiunii „Partidul Nostru”

//
Comentariu0

Edilul de Bălți demonstrează din nou că cei care periclitează legea, nu sunt iertați. Pentru faptul că pe o periodă de timp necunoscută și-a aprovizionat cu apă sauna pe care o are în proprietate, într-un mod fraudulos și că a adus prejudicii de sute de mii de lei municipiului, primarul Bălțiului spune că alesul local din rândurile „Partidului Nostru”, Igor Basistîi, ar trebui să se aleagă cu un dosar penal. Cel din urmă și-a depus cerea de demisie din calitate de ales local.

Renato Usatîi a declarat în cadrul ședinței consiliului municipal Bălți, că alesul local din partea „Partidului Nostru” a conectat ilegal sauna, care îi aparține, la rețeaua de aprovizionare cu apă și a provocat daune întreprinderii municipale „Apă-Canal-Bălți” în sumă de 200 de mii de lei.

Potrivit primarului, el a primit un video în care se vede cum angajații întreprinderii municipale, în timpul unei verificări a agenților economici la conectarea ilegală la rețeaua de aprovizionare cu apă, au descoperit un robinet ilegal pe teritoriul saunei care aparține familiei Basistîi.

Joi, 30 iulie, în cadrul ședinței a VII-a ordinară a Consiliului municipal Bălți s-a aflat că Igor Basistîi a scris o cerere de demisie din consiliu, neprezentându-se la ședință. Acest lucru l-a confirmat și secretarul interimar al CMB, Liudmila Dovgani.

Renato Usatîi a menționat că furtul de apă este o crimă. Potrivit acestuia, prejudiciul presupus permite deschiderea unui dosar penal împotriva consilierului. Edilul a adăugat că este necesară modificarea legislației la nivel republican și lipsirea drepturilor de proprietate pentru astfel de încălcări.

Sursa: BTV

Last updated: august 3, 2020 at 8:45 am

Lasă un Răspuns