09:00 - 17:00
(0 231) 54-614

Pe Aleea Clasicilor Culturii Naționale a fost dezvelit bustul lui Mihai Volontir

//
Comentariu0

În data de 29 august 2019 pe Aleea Clasicilor Culturii Naționale s-a desfășurat evenimentul solemn de inaugurare a bustului marelui actor, artist al poporului, cetățean de onoare al mun. Bălți- Mihai Volontir. Bustul a fost stabilit la inițiativa unui grup de cetățeni, dintre care fac parte consilierii municipali: Vlad Ghițu, Boris Marcoci și Vadim Vacarciuc, președintele filialei de nord a Uniunii Arhitecților din Republica Moldova- Boris Grițunic, academicianul Mihail Vronschih, directorul Naționalului bălțean- Slavian Vlad și artist al poporului Constantin Stavrat, Victor Palii, președintele filialei din Bălți a Uniunii Pictorilor din RM, protoiereul Vitalie Bîrlădeanu.

Deschiderea oficială a fost precedată de compoziția literar- muzicală „ Un Om. O Flacără. Un destin”. Prezentatorii au vorbit despre viața artistului, despre rolurile sale, despre activitatea politică. Mihai Volontir, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, împreună cu cei 278 de delegați, în august 1991 a votat Declarația de Independență a Republicii.

Sute de locuitori ai orașului, conducerea primăriei reprezentată de viceprimarul Lilia Sava, parlamentarii Doina Gherman și Alexandr Usatîi, consilierii municipali, echipa de creație a Teatrului Național „V. Alecsandri”, unde maestrul Volontir a activat timp de 58 de ani, a venit pe Aleea Clasicilor pentru a împărtăși cu rudele artistului național- emoția unui vis întruchipat în bronz. Marea onoare de a dezveli bustul Marelui Om i-a revenit doamnei Lilia Sava și dlui Gheorghe Postovanu.

Autorul bustului, sculptorul Gheorghe Postovanu, ne-a relatat, că a încercat să transmită acea inspirație, care a provocat-o fiecare lucrare a maestrului Volontir. «Rudele au apreciat lucrarea în material „moale” pe 97,9%», – a remarcat sculptorul. Piedestalul pentru bust este realizat din granit gri.

Gheorghe Postovanu și Boris Grițunic  au primit diplome de onoare de la Guvernul Republicii Moldova pentru promovarea valorilor naționale și activitatea de creare a Aleii Clasicilor din municipiul Bălți.

Consacrarea monumentului va avea loc pe 15 septembrie 2019, ziua în care inima iubitului actor a încetat să mai bată acum 4 ani.

Din păcate, ceremonia de deschidere nu a inclus Efrosinia Dobîndă-Volontir, văduva actorului și fiica Stela.

Last updated: august 30, 2019 at 15:17 pm

Lasă un Răspuns