08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Mereu fideli pedagogiei. Ceremonia de decernare a celor mai buni lucrători din învățământ a avut loc la Primăria municipiului Bălți

//
Comentariu0

Ziua de luni, 5 octombrie 2020, s-a dovedit a fi colorată, luminoasă, plină de emoții pozitive, precum se cuvine unei sărbători. De ziua profesională a dascălilor, în municipiul Bălți, celor mai buni manageri ai instituțiilor de învățământ, șefi-adjuncți, metodologi, educatori, antrenori ai școlilor sportive și alți specialiști ai instituțiilor de învățământ dar și angajaților Direcției învățământ, tineret și sport a Primăriei municipiului Bălți li s-au acordat diplome pentru promovare, aplicare și dezvoltare creativă a principiilor pedagogice contemporane.

În sala de ședințe s-au adunat tineri specialiști, profesori și educatori cu experiență, veterani ai muncii cu părul încărunțit. Doar 41 de reprezentanți ai marii familii prietenoase de pedagogi care și-au legat soarta cu menirea de a crește și a clădi cele mai sacre valori în discipolii săi, care vor scrie viitorul orașului nostru, al țării noastre și al istoriei noastre.

Cu diplomă a Primăriei municipiului Bălți au fost decernați următorii pedagogi: Pasincovschi Ludmila, Cireș Silvia, Gaja Tatiana, Șerșun Iraida, Lebediuc Corina, Damian Didina, Belaia Agafia, Gherman Liudmila, Olenschi Mihail, Stoiniuc Tamara, Demciucov Lilia, Burdeniuc Angela, Costaș Tatiana, Cabac Nina, Lungu Aliona, Munteanu Irina, Pînzari Ianoș, Coșeleva Inna, Plop Alina, Ciumertov Domnica, Crigan Galina, Pasecinic Eugen, Baranovschi Serghei, Budeanu Natalia, Cebotari Serghei, Botnari Tatiana, Rusnac Valeria, Lupoi Ala, Bostan Elena, Iliev Corina, Grigorevschi Natalia, Gheorghiștean Ludmila, Sugacova Alla, Ananii Larisa, Alexeeva Angela, Popa Silvia, Golovega Ina, Tcacenco Liliana, Tripaduș Irina, Lucianu Liubovi și Cușnir Natalia.

 

Sărbători fericite, dragi profesori, antrenori, educatori! Suntem, într-adevăr, mândri că se păstrează tradițiile pedagogice bune în municipiul nostru, pentru că se pun în aplicare experiența avansată și inovațiile, sunt create toate cele necesare pentru o educație decentă în condiții contemporane dictate de viață.

Last updated: octombrie 6, 2020 at 17:41 pm

Lasă un Răspuns