09:00 - 17:00
(0 231) 54-614

Istoria

DESPRE MUNICIPIU

1

Dragă prieten!

Ai în faţă documente inedite, dovada unui trecut frumos, a unui prezent deloc simplu. Fotografia este ca o istorie împietrită, fără exagerări sau rezerve. Ce ar fi fost, dacă?… Viaţa e aşa cum a şi fost: modul de trai simplu şi modest al meşteşugarilor era aproape de cel al negustorilor, industriaşilor şi bancherilor. Oamenii înălţau biserici, case şi spitale, multe dintre aceasta, rămînind monumente de artă pînă în prezent.

Sînt creştin şi mă bucur că credinţa e aproape de bălţeni, că în municipiu continuă să se înalţe lăcaşe sfinte, unde tinerii sînt educaţi în tradiţii creştineşti. Mă bucur că mi-am realizat visul de a aduce în dar eparhiilor din Moldova icoana şi sfintele moaşte ale S f. Cuvioasei Matrona din Moscova, la care enoriaşii să se poată închina pentru a fi mai buni, mai curaţi sufleteşt.

Ca primar, am toată încrederea – împreună vom înf runta toate barierile, vom întoarce oraşului bunul nume de „capitală de nord”, vom f ace locuitorii municipiului mai f ericiţi şi încrezători în ziua de mîine.

La mulţi ani, Bălţi!

Primarul mun. Bălţi          Renato Usatîi

S-a întîmplat demult… sau, poate, nu prea… Ce înseamnă pentru istoria unui oraş o cale de şase secole? Scara timpului e atît de relativă, depinde cu ce şi de unde începe măsurarea.

Omul îşi primeşte numele la naştere. Acest nume e simbol sau speranţă. Un neam ia un nume peste ani şi ani de viaţă. Numele poporului, numele oraşului îi întruneşte experienţa, îi reflectă istoria. Toponimul Bălţi, etimologic, îşi are rădăcinile  în pluralul substantivului ”baltă” – nume lipsit de romantism, dar corespunzător realităţii. În acelaşi timp, cît de emoţionantă este confesiunea francezului Bouignion: Am văzut oraşe mari şi pline de farmec, dar oriunde n-aş fi mers, oriunde n-aş fi rătăcit, nu am mai văzut aşa o strălucire a ierbii ca cea din cîmpia de pe malul Răutului, care se reflecta cu sclipiri aurii în luciul apei!

Pentru oraş, numărătoarea anilor începe acum 595 de ani, în 1421 (conform altei ipoteze, prima atestare istorică datează din octombrie 1620), printre bălţi şi stufăriş, pe malul Răutului, în locul unde se varsă rîul Răuţel. În rîndurile etnografilor locali, se bucură de mare popularitate legenda apariţiei oraşului legată de numele principesei Ringala de Mazovia, soţia Voievodului Moldovei Alexandru cel Bun, de la care a primit în dar tîrgul Siret şi moşia Voloveţ. Atunci începe viaţa pe malul Răutului, se ridică o bisericuţă de lemn, se construiesc case, se naşte localitatea Bălţi. Da, legenda e frumoasă, chiar dacă nu mai putem afla cum a apărut. Dar, întrucît există, să rămînă numele principesei de Mazovia alături de cel al oraşului nostru.

La sfîrşitul sec. XV, tătarii din Bugeac, conduşi de hanul Mengli I Ghirai, au ars așezarea. Moldova era cuprinsă pe atunci de lacrimi şi de suferinţă. Pămîntul era pîrjolit, secătuit şi stors de bunuri. Pînă la începutul sec. XVIII nu sînt identificate date despre localitatea distrusă.

Se ştie cu exactitate că în 1711, în timpul vestitei campanii de la Prut, Petru I a ales Bălţii drept principalul centru de aprovizionare. Dar imediat ce forţele de bază ale armatei ruseşti s-au îndreptat spre Nistru, tătarii au atacat din nou localitatea, jefuind-o, apoi au incendiat-o. Abia peste jumătate de secol hoardele tătare au fost alungate de aici.

La 20 august 1766, domnitorul Moldovei, Alexandru Ghica, dăruieşte pămînturile de pe ambele maluri ale Răutului mănăstirii ieşene Sf. Spiridon şi fraţilor Alexandru, Constantin şi Iordache Panaite – importanţi negustori greci, care au dezvoltat așezarea pînă la dimensiunile unui tîrguşor. La invitaţia boierilor Panaite, în 1779, în Bălţi se înregistrează primii evrei – negustori veniţi pentru dezvoltarea activităţii comerciale. Iordachi Panaite mai invită şi 300 de negustori armeni din Galiţia, care pun condiţia ridicării unei biserici greco-catolice. Astfel, în 1791 se pune piatra de temelie a bisericii (arhitect – Weisman, Austria). În 1795 se încheie construcţia, totuşi negustorii străini nu vin. Atunci lăcaşul se sfinţeşte în rit creştin ortodox, în ziua Sf. Ierarh Nicolae. Astăzi este una dintre cele mai veсhi clădiri de cult păstrate, care, în plus, a dat locuitorilor Hramul oraşului.

La 19 aprilie 1818, la Bălţi vine împăratul Rusiei, Alexandru I. Aici l-a ajuns vestea îmbucurătoare despre naşterea primului fiu al fratelui său Nicolai Pavlovici. La 20 aprilie 1818, la ora 7.00б au fost săvîrşite Sfînta Liturghie şi Molebnul. Iar „cel binecuvîntat de popoare, care a dat Europei libertatea”, aici, într-o bisericuţă săracă, s-a rugat pentru prima dată pentru nepotul său, viitorul ţar-eliberator. Părăsind localitatea, Alexandru I a poruncit ca Bălţi să fie considerat deja oraş, iar stema acestuia – capul de cal – simbol al comerţului liber – a fost aprobată la  2aprilie 1826. În 1845 ţarul Rusiei aprobă primul plan general al oraşului conceput după principiul schemei radial-inelare de construcţie.

În primul deceniu al sec. XIX, or. Bălţi devine centru judeţean al judeţului Iaşi al guberniei Basarabia, parte a Imperiului Rus, centru de export al cerealelor şi iarmaroc de vite mari cornute. Aici sînt aduse herghelii mari de cai din toate colţurile Basarabiei pentru comerţul cu negustorii veniţi de peste hotare. Transformarea oraşului în centru comercial de la nordul guberniei basarabene a devenit posibilă datorită amplasării geografice la răscrucea drumurilor ce leagă Odesa, Chişinăul, Benderul şi Izmailul cu Soroca, Hotin, Moghiliov-Podolsk. În două-trei zile de iarmaroc, negustorii reuşeau să cumpere pînă la 20 de mii de vite: cai, vaci, oi.

Deja la sfîrşitul sec. XIX importanţa oraşului creşte, datorită căii ferate, a cărei construcţie finalizează în 1894. Liniile ferate legau or. Bălţi de Ungheni şi Chişinău, de Rîbniţa şi Ocniţa. Către începutul sec. XX, oraşul devine un centru industrial cu un nivel înalt al comerţului, cu multiple fabrici şi uzine.

La 4 februarie 1910, guvernatorul Basarabiei înaintează Ministerului Afacerilor Interne rugămintea de a permite ridicarea bisericii armeano-grigoriene.

În 1915 începe construcţia bisericii Sf. Apostoli Petru şi Pavel.

După alipirea Moldovei la România, în 1918, construcția edificiilor de cult din oraş este legată de numele lui Visarion Puiu, ales, în martie 1929, Episcop al Hotinului, cu reşedinţa în Bălţi. Reîncep lucrările de construcţie a bisericii Sf. Apostoli Petru şi Pavel, sînt ridicate bisericile Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, Naşterea Maicii Domnului, Sf. Parascheva, se construieşte reşedinţa episcopală.

În  septembrie 1924 se pune piatra de temelie a celui mai frumos locaş de cult – Catedrala Sf. Împăraţi Constantin şi Elena. Ridicarea catedralei durează 11 ani, iar la 2 iunie 1935, la sfinţirea acesteia sînt prezenți regele României Carol al II-lea şi fiul acestuia, Mihai. Deşi nu toate proiectele lui Visarion Puiu au prins viaţă, bălţenii sînt mîndri de ceea ce a reuşit să creeze grație inteligenței, energiei, credinţei.

Oraşul Bălţi şi-a schimbat de cîteva ori statutul administrativ: centru al raionului Bălţi (noiembrie 1940), unitate administrativă (decembrie 1962), municipiu (1994), centru judeţean (1999), unitate administrativ-teritorială de nivelul II (2014).

E greu să-ţi imaginezi astăzi municipiul nostru fără drapelul dungat în piese alb şi albastru, peste care broşează arcaşul, fără stema pe panglica căreia e înscrisă deviza „Cedant Arma Togae” (Armele să cedeze locul togii). Acum 10 ani, în aprilie 2006, consilierii locali, în cadrul şedinţei Consiliului municipal, au aprobat noile simboluri ale municipiului. În jurul proiectelor de stemă şi drapel, prezentate de membrul Comisiei Naţionale de Heraldică, dr. Silviu Tabac, au fost discuţii aprinse. În rezultat, au fost păstrate imaginile iniţiale ale stemei anului 1826 (capul de cal), s-a preluat din stema anului 1930 figura arcaşului, amintind de vechea strajă ostăşească şi luptele din aceasta regiune a Moldovei, şi mai departe au acţionat conform tuturor legilor ştiintei heraldice. Elementul principal al stemei este scutul dungat din 12 piese de argint şi albastru. Culoarea argintului simbolizează smalţul apei, iar albastrul – culoarea cerului  reflectat în oglinda apei. Îmbinarea acestor culori simbolizează denumirea oraşului, care reprezintă “întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adîncă, avînd o vegetaţie şi o faună acvatică specifică”. Pe scut apare imaginea arcaşului îmbrăcat în straiele şi armura arcaşului din armata moldovenească din timpul lui Ştefan cel Mare (straie roşii, armura de aur). Deasupra scutului este plasată Coroana murală de argint cu şapte turnuri. Acest element semnifică statutul de oraș vechi pe care îl are localitatea. Numărul turnurilor demonstrează importanţa acesteia. În Moldova, pe lîngă Bălţi, dreptul de a folosi ca element coroana cu 7 turnuri în stemă, o au doar Chişinăul şi Tiraspolul. În emblema altor oraşe se pot număra doar trei sau cinci capete de turn. Suportul stemei îl constituie doi cai de argint afrontaţi. Sub scut este panglica cu deviza în limba latină «CEDANT ARMA TOGAE» (“Armele să cedeze locul togii”). Drapelul prezintă o pînză dreptunghiulară dungată în alb şi albastru, purtînd în mijloc un scut peste care broşează un arcaş. Mai există o dată importantă pentru bălţeni – 7 aprilie 2006 – aprobarea stemei şi drapelului municipiului Bălţi.

P.S. Cînd materialele pentru albumul foto erau deja adunate şi credeam că pot fi date la tipar, s-a întîmplat un adevărat miracol. În ”Codicele monumentelor culturii naționale moldovenești” a fost descoperită descrierea celei mai vechi biserici a oraşului, datînd din sec.XV, care a fost dezasamblată în 1791 (înainte de a ridica biserica nouă, din piatră, pentru armenii din Galiţia), transportată cu mare atenţie în satul Heciul Vechi unde a fost reasamblată de săteni. Acest lăcaş de cult e un imn închinat ortodoxiei şi puterei credinţei creştine, căci activitatea lui n-a încetat nicio zi. Indiferent de intemperiile istoriei, de încercările de a da uitării credinţa străbună, de incendiile devastatoare, bisericuţa rămînea neatinsă, apărată de Sf. Nicolae. Aici şi aerul este altfel. Este un loc sacru. Preoţii îşi doresc de mult reîntoarcerea bisericii Sf. Nicolae acasă, în Bălţi. Sperăm că acest vis al creştinilor se va împlini.

S-a întîmplat demult… sau, poate, nu prea… Ce înseamnă pentru istoria unui oraş o cale de şase secole? Ani de înflorire şi de presiune, de distrugeri şi de reînnoiri – ani plini de viaţă, de luptă, ani ai pierderilor şi ai victoriilor. Au adunat în sine toate nuanţele dragostei, ale mîndriei şi ale tristeţii unui popor. Iar timpul îşi continuă cursul. Se nasc noi generaţii care păstrează memoria anilor trecuţi. Ele urmează să înmulţească patrimoniul oraşului natal, să ridice noi case, să păstreze tradiţia.

Imnul mun. Bălți

Versuri Iu. Codău
muz. V. Chironda

Un dangăt de clopot ne răsună
Peste Bălţi oraşul meu sfînt
Şi-n sunetul lui se adună
Divina chemare din cer spre pământ
Un clopot ce sună unire-ntre oameni
Unire în cuget şi în simţiri
Slăvit să ne fii s-ajungi a da ţări
Oşteni de-a lui Ştefan, puternice firi
Oraşul meu drag doină şi baladă
Ca dintr-un mit cu chinuri şi ruini
Ai renăscut spre-a deveni un martor
Ai scurtei treceri prin destin.

Pentru a privi album foto dedicat a 595 aniversării municipiului Bălți apăsați imagini

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

05.09.2016 @ 11:37