08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

În sala restaurantului „Astoria” au fost onorate 21 de cupluri „de aur” şi 1 cuplu „de diamant”

//
Comentariu0

Anul 2019, declarat în republică Anul Familiei, se va întipări în memoria bălţenilor drept anul unui spectru larg de cupluri longevive care şi-au serbat nunta „de aur” şi cea „de diamant”. În total, în anul acesta, ceva peste 40 de cupluri fericite şi-au celebrat căsnicia, care a fost înregistrată cu 50 şi respectiv 60 de ani în urmă.

Serbarea celor 18 cupluri care, pe motiv de sănătate şi-au delegat doar câte un reprezentatnt, a avut loc în clădirea primăriei la 15 mai curent, la ora 10. În aceeaşi zi, la ora 14, în sala festivă a restaurantului Astoria, pentru încă 22 de cupluri care au trăit împreună momente de bucurie, la fel ca şi cele de tristeţe, – unii în decurs de 50 de ani, iar alţii de 60 de ani, – conducerea primăriei municipiului Bălţi cu participarea activă a Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei şi a Secţiei Cultură au organizat o petrecere de neuitat.

Primarul municipiului Niсolai Grigorișin s-a adresat fericiţilor „tineri însurăţei” cu un mesaj călduros de felicitare. Domnia sa le-a dorit multă sănătate, mulţi ani fericiţi, viață plină de bucurie înconjuraţi de cei apropiaţi. „Vă admir familiile. Viaţa dumneavoastră este demnă de urmat şi este un exemplu pentru tânăra generaţie”. Dupa aceasta a urmat înmânarea diplomelor familiilor şi cadouri sub formă de ajutor financiar în suma de 2.000 lei şi, respectiv, de 4.000 lei (Dispoziţia primarului nr. 113 din 13 mai 2019).

În decurs de 60 de ani au trecut împreună prin viaţă Artiom şi Tamara Velejencov. În decurs de 50 de ani sunt fericiţi împreună: Bulat Teodor şi Zinaida, Bodnariuc Vasile şi Elena, Cebotari Constantin şi Tamara, Cernei Petru şi Olga, Pavel şi Victoria Ciumac, Colţa Vasile şi Nina, Danighevici Cristofor şi Maria, Efimov Simion şi Ludmila, Gaidău Ion şi Maria, Gangan Alexandru şi Silvia, Gladii Dmitrii şi Zinaida, Latişov Ștefan şi Uliana, Lucaşov Nicolae şi Anna, Moor Iacob şi Lidia, Plahotniuc Vadim şi Liubov, Pogosov Valeri şi Zoia, Pernai Valentin şi Vera, Revenco Gheorghe şi Raisa, Şulgan Vasili şi Anastasia, Slastunov Alexandr şi Nina, Vizir Dumitru şi Nina.

Ei sunt tineri. Anii – nu sunt pentru ei o povară dacă au fost trăiţi în dragoste şi armonie, dacă au manifestat mereu o atitudine binevoitoare, înţelegere şi dacă au fost gata să ierte…. Atunci când au dansat un vals se priveau în ochi cu un sentiment de dragoste nemărginită!

Ei au ce transmite copiilor, nepoților şi strănepoților lor – simţul de rudenie spirituală, al oamenilor care au devenit un tot întreg.

Să fiţi fericiţi şi sănătoşi, dragii noştri jubiliari!

Last updated: mai 17, 2019 at 5:25 am

Lasă un Răspuns