09:00 - 17:00
(0 231) 54-614

Implementarea tehnologiilor IT în procesul ţinerii lucrărilor de secretariat

//
Comentariu0

Controlul executării sarcinilor, date de către conducătorii organului autorităţii publice locale şefilor secţiilor şi direcţiilor Primăriei, managerii întreprinderilor municipale – atenţie deosebită a Primarului în perfecţionarea lucrărilor de secretariat, circulaţia documentelor interne şi, ca rezultat, consolidare încrederii societăţii civile în administraţia locală.

Specialiştii ÎS „Molddata” au desfăşurat un seminar cu funcţionarii publici din cadrul Primăriei municipiului privind implementarea programelor „e-petiţii”, „e-documente”, care vor permite nu numai evidenţa electronică a cererilor parvenite, dar şi controlul executării lor la care vor avea acces atît specialiştii secţiilor cît şi conducerea Primăriei.

Programul este elaborat pentru utilizarea în conformitate cu Legea „Cu privire la petiţionare”, Instrucţiunii „Privind ţinerea lucrărilor de secretariat în APL” şi în conformitate cu organigrama Primăriei mun.Bălţi.

Prezentînd programul dat, specialiştii ÎS au accentuat acel moment, că conducerea Primăriei poate controla executarea sarcinilor fiind în orice punct a globului, în caz dacă există conectarea la internet.

Încă un moment pozitiv programului ofertat constă în diminuarea termenelor de executare, deoarece specialiştii lucrează cu materialele  electronice.

Orice întrebare poate fi rezolvată în procesul discuţiei. La momentul dat este necesar de a implementa programul, a utiliza cu scopul eficientizării circulaţiei documentelor.

Last updated: iulie 11, 2016 at 11:29 am

Lasă un Răspuns