08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Heraldica: drapelul, stema, imnul

Despre municipiu
Heraldica municipiului Bălţi

1

E greu să-ţi imaginezi astăzi municipiul nostru fâră drapel dungat în piese alb şi albastru, peste care broşează arcaşul, fără stema pe panglica căreia e încrustată deviza “ Cedant Arma Togae” (Armele să cedeze locul togii).

Acum 10 ani (aprilie 2006), consilierii locali, în cadrul şedinţei Consiliului municipal au aprobat stema şi drapelul zilelor noastre. În jurul proiectelor de stema şi drapel, prezentate de membrul Comisiei Naţionale de Heraldica, Dr. Silviu Tabac, au fost discuţii aprinse. Heraldicii au putut păstra imaginile iniţiale ale stemei anului 1826 (capul calului), amintind de vechea straja ostăşească şi luptele din aceasta regiune a Moldovei, au preluat din stema anului 1930 figura arcaşului şi mai departe au acţionat conform tuturor legilor ştiintei heraldice.

2

Elementul principal al stemei – scutul dungat de 12 piese de argint şi albastru, simbolizează prin procedeul armelor grăitoare denumirea oraşului, care reprezintă “întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adîncă, avînd o vegetaţie şi o faună acvatică specifică”. Culoarea argintului simbolizeazâ smalţul apei, iar albastrul, culoarea cerului-reflectat în oglinda apei. Pe scut apare imaginea arcaşului îmbrăcat în straie şi armura arcaşului din armata moldovenească din timpul lui Ştefan cel Mare (straie roşii, armura de aur). Asupra scutului – Coroana murală de argint cu şapte turnuri, care semnifică statutul de municipiu vechi pe care îl are oraşul Bălţi. Numărul turnurilor demonstrează importanţa localităţii. În Moldova, pe lingă Bălţi, dreptul de a folosi ca element coroana cu 7 turnuri în stemă, o au doar Chişinăul şi Tiraspolul. În emblema altor oraşe se pot număra doar trei sau cinci capete de turn. Suportul stemei îl constituie doi cai de argint afrontaţi. Sub scut- panglica cu deviza în limba latină «CEDANT ARMA TOGAE» (“Armele să cedeze locul togii”).

3

Drapelul prezintă o pinză dreptunghiulară dungată în alb şi albastru, purtînd în mijloc un scut peste care broşează un arcaş

Mai există incă o dată importantă pentru bălţeni – 7 aprilie 2006 – aprobarea stemei şi drapelului municipiului.

Imnul municipiului Bălți

Imnul municipiului Bălți, unul din principalele simboluri ale municipiului, alături de stemă și drapel, a răsunat pentru prima dată la 22 mai 2007, la marcarea aniversării a 586 de ani de la prima atestare a localității. Soliștii corului Școlii de arte „Ciprian Porumbescu”, ai Școlii de muzică „George Enescu” și ai Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, sub acompaniamentul orchestrei de fanfară a Brigăzii de infanterie motorizată nr. 1 „Moldova”, au interpretat pentru prima dată Imnul municipiului Bălți, răvășind emoții despre orașul natal, renăscut din ruine, despre sunetul clopotelor - o chemare divină din cer pe pământ...

În anul 2006, prin decizia Consiliului municipal Bălți nr. 8/6 din 09.11.2006, Cântecul „Orașul meu”, autorul versurilor și muzicii cărora este Vasile Chironda, a fost aprobat cu statut de Imn al municipiului Bălți. Prin aceeași decizie a fost aprobat și Regulamentul privind intonarea Imnului municipiului Bălți:

  1. „1. Imnul este un simbol al municipiului.
  2. Imnul municipiului se intonează în interpretare orchestrală și vocală. Se admite utiilizarea înregistrărilor audio.
  3. În interpretarea vocală, Imnul municipiului, se intonează în limba de stat, în deplină concordanță cu textul prevăzut de anexa nr. 1.
  4. Imnul municipiului Bălți se transmite de către posturile de radio și televiziune ale SA „Teleradio-Bălți”.
  5. Imnul poate fi intonat la:
  6. a) inaugurarea concursurilor și festivalurilor municipale, zonale, republicane și internaționale, organizate în mun. Bălți;
  7. b) inaugurarea unor expoziții de amploare cu tematică istorică și culturală;
  8. c) deschiderea manifestărilor solemne.
  9. La intonarea publică a imnului municipiului asistența va sta în picioare, bărbații se vor descoperi.
  10. Responsabilitatea pentru îndeplinirea prezentului regulament, revine onducătorilor autorităților administrației publice locale, ai întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, sub egida cărora se desfășoară manifestările respective.

Astăzi, ședințele Consiliului municipal Bălți încep cu onorarea Simbolurilor Republicii Moldova și ale municipiului Bălți (stemă, drapel, imn).

Ca fapt istoric: cu intonarea Imnului municipiului începeau emisiunile televiziunii bălțene (SA „Teleradio - Bălți”).

Autorul imnului municipiului Bălți

Vasile Chironda s-a născut la 18 octombrie 1939, în satul Elizaveta, județul Bălți.

Activitatea sa pedagogică, în calitate de рrofеsоr de instrumente aerofone, a început în аnul 1969, odată cu întemeierea instituției de învățământ, actualmente Colegiului de muzică și pedagogie din Bălți.

Pe parcursul a celor 38 de ani de activitate, s-a manifestat ca un pedagog cu spirit de inițiativă, exigent către sine și către colegii săi de lucru, un adevărat profesionist, un dascăl, care а iubit nespus viața și oamenii.

A îndeplinit un șir de funcții obștești: președinte al Comitetului sindical al Colegiului de muzică și pedagogie din Bălți; membru al comisiei de revizie al Sindicatului Republican al lucrătorilor culturii; membru al prezidiului comitetului sindical orășenesc (Bălți) a lucrătorilor culturii; membru al comitetului metodic al Ministerului culturii din Republica Moldova; șef al catedrei „Instrumente aerofone”.

Pentru activitatea sa rоdnică, реntru meritele sale deosebite, Vasile Сhirоndа, de nenumerate ori, a fost  decorat cu Diplоmе de lаudă, insignе dе оnоаrе din partea Ministеrului Culturii și al Comitetului Republican al Sindicatelor din Republica Moldova.

Prin ordinul din 05.10.1989, lui Vasile Chironda i s-a conferit titlul de „Învățător – metodist”, iar prin Decretul Președintelui RM din 31.12. 1996 acestuia i s-a conferit titlul onorific „Maestru în Arte”.

Autorul imnului municipiului Bălți Vasile Chironda s-a stins de viață în ianuarie 2008, în vârsta de 69 de ani.

Regulamentul de utilizare a stemei și drapelului municipiului Bălți(pdf)
Decizia Consiliului mun. Bălți nr. 8/6 din 09.11.2006 „Cu privire la atribuirea legitimă statutului de imn al municipiului Bălți cîntecului „Orașul meu””(pdf)
Decizia Consiliului mun. Bălți nr. 3/1 din 07.04.2006 „Cu privire la aprobarea stemei și drapelului municipiului Bălți”(pdf)
Last updated: martie 24, 2022 at 15:22 pm