08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Vizita delegației municipiului Bălți (Moldova) în mun. Botoșani (Romănia), în perioada 4-5 septembrie 2017

//
Comentariu0

Delegaţia oficială din municipiul Bălţi, condusă de primarul interimar dl Igor Şeremet, s-a aflat în perioada 4-5 septembrie în municipiul Botoşani. Din delegația au facut parte specialiștii de profil de la primăria  mun. Bălți:  dl Veaceslav Coada-șef Direcție arhitectură și construcții,  dl Valentin Fediuc – specialist principal al Direcției  juridice, doamna Tatiana Dubițkaia – șef Direcție Învățămînt, Tineret și Sport și dl Serghei Culibaba – inspector de specialitate al Serviciului relații externe și atragerea investițiilor.

Oficialii din Bălţi au discutat cu edilii botoşăneni pe tema proiectelor de colaborare transfrontalieră, dar au abordat şi subiecte legate de activitatea administraţiei publice locale. Criza locurilor de parcare, câinii comunitari, dar mai ales atragerea de venituri suplimentare la bugetul local, sunt probleme cu care se confruntă și autoritățile locale din Municipiul Bălți, din Republica Moldova.

Este de remarcat, că Acordul de colaborare între cele două municipii a fost încheiat la Bălţi, pe 19 iulie anul curent.

„Acordul de colaborare nu numai că presupune implicarea în comun în anumite proiecte transfrontaliere, este vorba și de un schimb de anumite practici, experiențe, normative legislative, în ceea ce privește identificarea surselor suplimentare a veniturilor locale, cum ar fi preluarea practicii existente și implementate în municipiul Botoșani a concepției și regulamentul privind amenajarea parcărilor în municipalitate și respectiv politica de încasare a rezervării acestor parcări precum și principiile de concesiune. Ne-am familiarizat cu regulamentul privind aspectele de concesiune și proprietatea municipală, delimitarea domeniul public-privat ca premisă pentru soluționarea a multiplelor probleme cu care se confruntă Municipiul Bălți”, a spus primarul interimar al mun. Bălți, Igor Șeremet.

Reprezentanții Primăriei Bălți s-au familiarizat cu experiența botoșanenilor vizavi de modul în care se gestionează la Botoșani problema câinilor fără stăpân, despre care spun că este la fel de spinoasă și în Republica Moldova.

„A fost un schimb de viziuni și preluări care prognozăm că o să fie implementate în Municipiul Bălți în vederea identificării și altor surse de venituri. E vorba de inițiative care vor fi formulate și la nivel național pentru modificarea mecanismului de calculare a taxelor locale pentru perfectarea certificatelor de urbanism sau a autorizațiilor de construcție. În Republica Moldova este o taxă oficială fixată, dar în Botoșani se ia o cotă procentuală de la devizul obiectului care urmează a fi edificat„, a spus primarul interimar al mun. Bălți, Igor Șeremet.

Totodată, specialiști din cadrul Primăriei municipiului Bălți, alături de reprezentanți din Primăria mun. Botoșani, au lucrat la creionarea unui portofoliu de proiecte care să fie realizate  cu fonduri în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova, pe exercițiul financiar 2014-2020.

 În urma protocolului de colaborare semnat și aprobat în cele două Consilii Municipale Botoșani și Bălți chiar am trecut la treabă. În cele două zile am reușit să lucrăm pe secțiuni și ce este foarte important pentru noi este că am identificat proiecte pe care să le depunem împreună, urmând ca de la stabilirea acestor proiecte fiecare pe partea noastră să lucrăm individual iar momentul depunerii proiectelor să ne prindă cu proiecte viabile, care pot să ajute ambele comunități„, a precizat primarul mun. Botoșani Cătălin Flutur. 

 Proiectele pe care cele două administrații publice locale doresc să le realizeze prin parteneriatul încheiat vizează domenii precum sănătate, cultură, siguranță publică:

  1. Conservarea şi promovarea patrimoniului cultural şi istoric, prin care la Bălți și Botoşani se va realiza „Traseul cultural Mihai Eminescu”;
  2. Prevenirea dezastrelor naturale, la municipiile Botoşani și Bălți intenţionându-se crearea unui sistem de alarmare;
  3. Prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, prin care se doreşte extinderea supravegherii video a oraşelor;
  4. Dezvoltarea serviciilor de sănătate, vizat fiind domeniul de tuberculoză.

Chiar dacă ghidurile de finanțare încă nu au fost lansate, autoritățile celor două municipii vor să pregătească de pe acum proiectele, pentru ca în momentul sesiunii de depunere,  documentațiile să fie făcute ca la carte pentru a putea fi acceptate la finanțare.

Last updated: septembrie 7, 2017 at 17:07 pm

Lasă un Răspuns