08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Revitalizare urbană

Revitalizarea urbană în Republica Moldova

     Crearea sistemului de revitalizare urbană în Republica Moldova este un proces inițiat în baza schimbului de experiență în cadrul proiectului „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională în domeniul politicii urbane și de dezvoltare urbană”, implementat de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Dezvoltării din Polonia și Reprezentanța Fundației „Fundacja Solidarności Międzynarodowej” în Republica Moldova.

Proiectul este susținut financiar din fondurile programului polonez de cooperare pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone – Polish Aid.

Totodată, crearea sistemului de revitalizare a orașelor în Republica Moldova vine în schimbarea paradigmei urbane privind modul de planificare, finanțare, dezvoltare și guvernare a orașelor. Acest sistem trebuie să fie bazat pe necesitățile actuale și de perspectivă ale orașelor, ținând cont de specificul fiecărei zone în parte.

Ce este revitalizarea urbană?

Noțiunea de revitalizare presupune refacere, înnoire, revenire, toate acestea implicând o acțiune și o dinamică ce presupun transformarea fizică a spațiului, a configurației inițiale, dar și a ambianței, a vieții și relațiilor sociale, componente ale vieții sociale care se desfășoară în cadrul creat de spațiul urban.

Ideea de bază a procesului de revitalizare urbană constă în faptul că, aceasta se referă la spațiile nevalorificate și dezavantajate. Prin urmare, revitalizarea urbană vizează soluționarea unor probleme importante ale orașului, și anume a acelor care împiedică dezvoltarea armonioasă a localității.

În general, ,,revitalizarea urbană” este definită după cum urmează: ,,proces de eliminare dintr-o stare de criză a zonelor urbane degradate, desfășurat în mod complex, prin acțiunile integrate teritorial și desfășurate de către administrațiile locale prin parteneriate locale, regionale, naționale eficiente în baza unui program de revitalizare”.

Revitalizarea este o intervenție complexă asupra unui spațiu urban de criză. În acest sens, criza unui spațiu urban este o acumulare de fenomene sociale specifice, negative, care sunt adițional însoțite de probleme economice, ecologice, tehnice sau spațial-funcționale.

Așadar, ce le lipsește acestor spații? Aproape totul… Deci, pe ce poate fi bazată inițierea revitalizării? Pe capitalul social al acestor zone! Cel mai important în acest caz este conceptul de participare. Participarea socială este implicarea persoanelor, grupurilor și comunităților întregi în luarea deciziilor publice cu privire la chestiunile ce le privesc.

Revitalizarea urbană în municipiul Bălți

La data de 8 februarie 2018, Reprezentanța Fundației „Fundacja Solidarności Międzynarodowej” în Republica Moldova a lansat apelul de propuneri ,,Fondul Granturilor Mici 2018 – ediția revitalizare urbană”. Primăria municipiului Bălți, de comun cu Asociația Obștească ,,Tinerii pentru Dreptul la Viață”, Bălți a elaborat formularul de cerere de proiect ,,Crearea unui spațiu de interacțiune comunitară în Gimnaziul ,,A.I.Cuza” din mun. Bălți”. În urma evaluării, proiectul municipiului Bălți a fost selectat pentru cofinanțare. Suma totală a proiectului este de 860 000 MDL, dintre care contribuția Primăriei mun. Bălți – 200 000 MDL. Proiectul este cofinanțat de către Reprezentanța Fundației „Fundacja Solidarności Międzynarodowej” în Republica Moldova în cadrul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone – Polish Aid.

Perioada de implementare a proiectului: mai-noiembrie 2018.

În cadrul proiectului va fi realizată reparația capitală a grupurilor sanitare din Gimnaziu, vor fi create căi de acces în instituție pentru persoane cu mobilități reduse prin construcția rampelor de acces interioare și exterioare (intrarea laterală a Gimnaziului), vor fi achiziționate două boxe mobile și un amplificator și va fi amenajat teritoriul adiacent Gimnaziului, prin organizarea unui concurs de inițiative comunitare de revitalizare urbană cu participarea locuitorilor zonei. Totodată, va fi creat un Grup local de inițiativă care va contribui la sporirea activismului civic prin implicarea în soluționarea problemelor comunitare. Grupul local de inițiativă va reprezenta ,,nucleul” procesului de revitalizare și va deveni locomotiva acestuia, formându-se o echipă cu capacități dezvoltate capabilă să dezvolte inițiative similare de sinestătător.

Partenerul civic al proiectului este Asociația Obștească ,,Tinerii pentru Dreptul la Viață” Bălți. Totodată, la implementarea proiectului vor participa activ Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor ,,ATIS”, Serviciul de Asistență Psihopegagogică, Consiliul elevilor și Consiliul părinților al Gimnaziului ,,A.I.Cuza”.

Beneficiarii și participanții proiectului vor fi 396 elevi ai Gimnaziului și 150 familii din zona degradată. Aceștia vor fi implicați în proiect prin participare activă în cadrul Grupului local de inițiativă și în cadrul concursului de proiecte cu privire la revitalizarea spațiului comunitar. Beneficiarii indirecți ai proiectului vor fi circa 1000 locuitori din zonă.

Elaborarea Programului de Revitalizare Urbană (PRU) a municipiului Bălți

În perioada august – decembrie 2018, Primăria municipiului Bălți, va implementa suportul tehnic pentru elaborarea și dezvoltarea Programului de Revitalizare Urbană (PRU) a municipiului Bălți. Suportul tehnic este oferit în cadrul proiectului „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională în domeniul politicii urbane și de dezvoltare urbană”, implementat de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Dezvoltării din Polonia și Reprezentanța Fundației „Fundacja Solidarności Międzynarodowej” în Republica Moldova. Proiectul este susținut financiar din fondurile programului polonez de cooperare pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone – Polish Aid.

Astfel, la sfârșitul implementării suportului tehnic, municipiul Bălți va beneficia de un Program de Revitalizare Urbană (PRU), care reprezintă un instrument al dezvoltării urbane durabile, prin care Primăria mun. Bălți își va defini programul de acțiuni asupra unei zone de revitalizare, pe o perioadă determinată de 3 sau 5 ani. Zona de revitalizare este zona aflată într-o situație de criză datorită concentrației de fenomene negative de ordin social, economic, de mediu, spațial-funcțional sau tehnic. Zona de revitalizare va fi identificată în urma unei analize mutisectoriale a zonelor degradate din municipiu. Totodată, PRU va include o listă de proiecte de revitalizare planificate pentru aplicare în perspectivă la donatori naționali și internaționali.

            Persoană de contact: Dan Moraru,

coordonator al procesului de revitalizare urbană în municipiul Bălți;

telefon de contact: +373 231 5461

 

Last updated: iunie 12, 2020 at 19:28 pm