08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Circa 85 de mii de familii vor fi informate despre măsurile de prevenire a infecției Covid-19

//
Comentariu0

Circa 85 de mii de familii din Moldova, clienți ai furnizorului de energie electrică Premier Energy care au solicitat să li se expedieze factura în format electronic, primesc, atașat la email-ul respectiv, un pliant  informativ, care conține informații utile despre măsurile individuale de protecție împotriva COVID-19. Pliantul a fost elaborat în cadrul campaniei  naționale  #AiGrijă. Oprește răspândirea COVID-19. Salvează vieți!, de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, UNICEF și OMS, cu suportul USAID.

„Agenții economici privați sunt actori fundamentali care, de rând cu autoritățile responsabile de sănătatea publică, pot contribui la prevenirea îmbolnăvirilor cu Coronavirusul de tip nou, încurajând populația să manifeste maximă responsabilitate și solidaritate socială,” a spus ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

„UNICEF crede în puterea parteneriatelor extinse și are o istorie bogată de colaborare cu sectorul privat,” a spus Desiree Jongsma, Reprezentantă de Țară UNICEF în Moldova. „În contextul pandemiei actuale covid-19, companii naționale, dar și întreprinderi mici și mijlocii pot identifica, proiecta și implementa acțiuni care valorifică punctele forte ale sectorului privat, pentru a oferi suport familiilor afectate”

Jose Luis Gomez Pascual, country manager al Premier Energy în Moldova, afirmă că întreprinderea pe care o gestionează „susține eforturile comune de prevenire a îmbolnăvirilor legate de COVID-19. Inițiativa curentă este un exemplu de alianță pentru binele comun, care se înscrie în politica de responsabilitate socială corporativă a grupului nostru”.

Premier Energy, cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova, care deservește peste 900 de mii de consumatori în centrul și sudul țării, colaborează cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale  și UNICEF în Moldova în cadrul unui parteneriat public-privat,  pentru a informa populația despre măsurile de prevenire a transmiterii infecției COVID-19.

Colaborarea are loc în contextul pandemiei COVID19, care a înregistrat în țara noastră aproape 24.000 de cazuri confirmate de contaminare și peste 750 de decese în rândul populației.

Last updated: august 3, 2020 at 17:34 pm

Lasă un Răspuns